Chist ovarian, sindromul ovarelor polichistice
Este o altă afecțiune des întâlnită în rândul femeilor. Și aceste diagnosticări sunt înspăimântătoare atunci când tot ce ți se spune este de fapt că apar din cauze necunoscute. Poate fi genetic, anomalii hormonale, etc.
Prezența unui chist sau a mai multor chisturi la nivel de ovar în psihosomatică și noua medicină germanică depinde doar de intensitatea emoțiilor inhibate, a impactului șocului psiho-emoțional care a avut loc.
Conflictul de bază este pierderea sau frica de a pierde pe cineva drag (părinți, parteneri, copiii, animale domestice) și iubit.
Ce e bine să știm că durerile legate de acest simptom de fapt este deja o fază de vindecare. Ceea ce ne spune acest lucru că persoana a acceptat deja această pierdere, s-a conformat cu această situație și abia după iertare chistul crescut fără de știre începe de fapt să se absoarbă, dacă este destul de mare durerea va fi resimțită. Ce ne învață această situație este să simțim că tot de ce avem nevoie de fapt avem în noi, iar pe oamenii care ne înconjoară putem doar să-i iubim – dar nu ne aparțin.
Educând în noi această viziune că nu aparținem la nimeni și nu ne aparține nimeni, frica de a pierde pe cineva drag se va diminua semnificativ. Astfel la o eventuală situație conflictuală vom reacționa mai puțin emoțional, neavând acest șoc puternic, care să activeze această reacție bilogică în corp.
Corpul nostru este minunat dacă învățăm să comunicăm cu el.