Ați auzit de psihosomatică? Terapia Lorinei Buga o include. Psihoterapeuta tratează afecțiunile prin vindecarea traumelor, șocurilor emoționale. Am participat la un seminar de două zile, de inițiere în psihosomatică, am cules câteva idei bune pentru părinți, pe care vreau să le împart cu voi. Le las mai jos.
- Sentimentul de vinovăție nutrit de părinte îl face pe copil să-i ceară inconștient sau conștient ceva în schimb. Copilul cere mai mult de la mamă atunci când ea nu se consideră o mamă bună. Îi poate spune lucruri pe care ea le gândește, dar nu pentru că așa crede el, ci pentru că așa mama gândește despre sine. Vinovăția, pe care cel mai des o simte mama, este preluată de copil. Cel mai bun exemplu despre cum funcționează acest sentiment și reacția copilului sunt familiile cu părinții plecați la muncă peste hotare. Aceștia se simt vinovați că nu le sunt alături copiilor și își compensează absența cu lucruri materiale, cu daruri. Copiii „prind firul” și pe la 18 ani încep singuri să ceară, iar valoarea cadourilor crește. De exemplu pot cere o mașină.
„De multe ori, la terapie vin oameni care plâng când își aduc aminte că nu au avut o haină sau alta la matineu, ceva fumos. Plângeau cu lacrimi amare. A cui credeți că este starea asta? E a mamei. Copilului de 6-7 ani îi este totuna ce haine poartă. Când adultul își aduce aminte de trauma acestui matineu, este de fapt trauma mamei. Mama se uită la alte mame, la alți copii, se compară”, explică Lorina Buga.
2. Părinții hiper-protectori nu îi lasă pe copii să crească. Atenție, copiii cresc singuri. Ar fi bine să uităm afirmația: „Eu te-am crescut”. Copiii cresc singuri, încă din burtica mamei. Nimeni nu îi trage de mână sau de picior ca să crească, ei pur și simplu se dezvoltă. Noi, părinții, îi îngrijim, îi hrănim, îi iubim. Dar nu îi creștem. „Inima lor bate singurică, nu apasă mama butonul pe o telecomandă.” Mama ar face bine să aibă grijă de sine. Altfel, nu se poate conecta cu propriul copii. Dacă mama nu se bucură din plin de viață și are în cap mii de sarcini: „Of, trebuie să fac asta, apoi cealaltă, a treia și a patra”, nu își poate simți copilul. Prin urmare, nu poate prevedea adevăratele pericole. Iar grija față de copil în exces vine din frica părinților, cel mai des a mamelor, că nu sunt suficient de bune. În caz că se lovește sau se rănește copilul, cine va fi vinovat? Părintele, o să gândească majoritatea. Dar mai precis, în societatea noastră, de vină pentru toate este mama. Și atunci, apare frica mamei să nu pățească ceva rău copilul. Așa se face că cel mic preia emoția mamei – nesiguranța. Șansele că i se va întâmpla ceva nedorit, într-o asemenea stare, sunt mari.
3. Nu jeliți copilul și nu îi spuneți „Tu pentru mine ești cel mai bun. Tu ești al meu”, căci va tinde să trăiască pentru voi, va căuta mereu aprobarea voastră, se va teme să greșească, va încerca tot timpul să vă câștige dragostea, prin urmare nu se va cunoaște pe sine. Uitați de: „Lasă că mama o să rezolve.” E ca și cum ai purta peste tot în brațe copilul care vrea și încearcă să meargă. Câte șanse are să meargă copilul, dacă nu îi dați voie? Jelitul și jeluitul sunt o trăsătură de caracter națională.
„Dar ce se întâmplă când jelești pe cineva? Omul se adâncește în tristețea sau suferința sa. Stând lângă el și aprobând că totul e foarte rău, îl susții să stea mai departe în acest șoc emoțional, să nu facă nimic, să nu caute soluții. Atenție, jelitul și empatia sănătoasă sunt două lucruri diferite. Există dovezi că soldații care își plângeau de milă pe câmpul de luptă, deși aveau răni ușoare, mureau, făceau infecții. Infecția are la bază frica. Și, invers, soldații cu cele mai grave răni rezistau, ba chiar reveneau la luptă, dacă erau optimiști și încrezători. Victimizarea nu permite dezvoltarea. Asta e una dintre fricile moldovenilor – să fim indiferenți. Dar întrebați-vă: pentru ce să retrăiesc durerea cuiva? Tu nu ai nevoie să retrăiesc duerea ta. Eu doar o accept și o înțeleg. Eu, când îți retrăiesc durerea, am o energie negativă în interior. Te ajut cumva? Nu, eu te susțin atunci în a retrăi la nesfârșit această durere. Ca să te ajut, eu trebuie să vin cu iubire în interior, atunci ai șansa să mă urmezi, să te încarci cu energie pozitivă”, recomandă psihoterapeuta.
4. Lăsați sfaturile. Când copilul te întreabă: Mamă, ce să fac? Îi răspundeți: Fă cum simți. Dați-i voie să interiorizeze. Când îi spuneți „fă cum simți”, el poate să spună: „Nu știu ce să fac.” Încurajați-l cu „Puiuț, eu am încredere în tine.” Și atunci, copilul o să se oberve în interior. Psihicul copilului nu va mai fi concentrat pe voi, părinții. Spuneți-i: „Închide ochii, ce îți vine din suflet să faci?” Dacă spune: Nu vreau să mă duc acolo sau dincolo, îi răspundeți: Nu te duce. Ascultarea și urmarea simțurilor este un exercițiu de aur, care trebuie practicat încă din frageda lor copilărie, e despre iubirea de sine. Ne iubim atunci când facem ceea ce simțim, când ne ascultăm, când facem lucrurile pentru noi. Este un egoism sănătos. De ce unii părinți își împing tot timpul copiii în fața altora? Pentru că ei au frustrarea că s-au pus tot timpul pe ultimul loc.
5. Vindecați-vă de convingerile care vă limitează, de programele moștenite de la părinți și de bunei, care spun că „viața este grea”, „copiii se cresc greu”, „banii se fac greu”. Aceste convingeri vă fură bucuria vieții și libertatea, apoi fericirea. Evitați expresiile de acest gen în comunicarea cu cei mici, ștergeți-le cu un burete. Altfel, copiii voștri o să acumuleze o sumedenie de frici – frâna creșterii și abundenței.
6. Fiți conștienți de mesajele pe care le transmiteți copiilor. Încă din burta mamei dezvoltăm niște simțuri. Când mama supărată spune: „Nu vreau să te văd, copilul aude asta și începe otita sau funcția urechii scade un pic ca simț, nu se transformă neapărat în boală însă scade din sensibilitate. Când mama strigă la el des, în general, când în casă persistă tensiunea și certurile, corpul copilului poate alege să reacționeze într-un fel. Poate scădea funcția auditivă. Se poate îmbolnăvi. Dacă bunica spune„O să mănânci ciocolată – o să ai bubițe pe limbă”, asta se poate întâmpla. Atunci când copilul e conectat psiho-emoțional cu persoana, poate reacționa biologic la cuvintele ei. „O să mănânci mandarine – o să ai alergie”. Ghiciți ce va urma? Alergia. Corpul reacționează. Copilul îl crede pe matur, are încredere în el, de aceea corpul reacționează.Cu cât conflictul e mai profund, reacția biologică e mai puternică – pot apărea dureri sau boli.
7. Permiteți-vă să vă simțiți vinovați atunci când greșiți față de copii. Psihicul nostru e construit în așa mod încât mereu caută căi să mușamalizeze situațiile de conflict și să evite suferința, să fugă de disconfortul psiho-emoțional. Astfel se inhibă emoția, ea nu este trăită și „mocnește în corp”. Emoțiile negative netrăite duc la reacții biologice – dureri și boli. Prin urmare, dacă de exemplu ați strigat la copil, v-ați pierdut cumpătul, acceptați acest lucru. Spuneți-vă: „Da, eu îmi dau voie să fiu vinovat. Da, eu sunt vinovat. Da, se întâmplă.” Ce simțiți în corp când vă dați voie să vă simțiți vinovat? Inspirați, expirați. Urmăriți emoția, până se consumă. Fiți conștienți de ea. Acceptați-o. Primiți-o. Vedeți-o. Nu fugiți de ea. Numai atunci se epuizează.
Lorina Buga a făcut psihologie la Paris, iar în momentul în care a început să profeseze, a înțeles că nu are suficiente instrumente ca să își ajute pacienții care veneau la terapie. Cum să fie omul fericit, dacă suferă de diverse boli? Își punea această întrebare, mai ales că și dânsa avea pancreatită, hernie la spate și alte nevoi. Așa a ajuns la psihosomatică, un concept care vine de la filozofii antici. „Psiho” înseamnă suflet , „soma” – corp. Psihosomatica este știința despre cum corpul reacționează la stările omului, la emoții și tratează simptomele cauzate de diverse trăiri. Corpul reacționează la ceea ce gândim în interiorul nostru și nu face distincție dintre imaginație și realitate. De aceea este important ceea ce gândim.


