Sarcină “trăită” altfel

Copilul simte din momentul conceperii lui. Asupra stării și sănătății lui influențează direct starea psiho-emoțională a mamei atunci când aceasta a aflat despre existența sarcinii, cât și cum s-a simțit ea pe parcursul a 9 luni de zile.
Ce trăiri a parcurs mama în timpul acesta? Era sau nu sigură să lase copilul? Îi era frică ce vor spune alții pentru că nu sunt căsătoriți de exemplu? Poate certurile în continuu cu soțul o duceau la gânduri negative legate de copil?
Mama s-a simțit în siguranță sau își făcea griji că nu se va descurca financiar sau nu-i va fi nimeni alături?
Și în tot timpul acestor trăiri și emoții, copilul era în burtica mamei și simțea cu ea exact acele stări. Ei sunt o unitate integră pe parcursul sarcinii.
Și ce e de făcut dacă deja așa a fost? Oare e posibil de schimbat situația care a fost deja trăită?
Da, este posibil. În terapie deseori cu mamele retrăim scenariul de la concepere până la nașterea propriu-zisă și “corectăm” scenariul, eliberăm fricile de concepere, de rușine, de vinovăție, din cezariană schimbăm pe naștere naturală găsind momentele traumatizante, le “retrăim” altfel.
În subconștientul mamei rămâne ceea ce am trăit în terapie, chiar dacă amintirile rațional rămân, dar deja fără durere și emoții negative. Copilul resimte și se eliberează odată cu mama chiar dacă deja e mai mare.
Schimbările care apar după această terapie țin de îmbunătățirea relației cu copilul și în familie se reduce tensiunea, astfel mama se acceptă pe sine mai mult.
Totul este posibil, cel mai important este să vă doriți această schimbare. ❤️
Distribuie Articolul

Mai citește despre