Cât de des strigi la copil? Ce te rănește atât de mult în interior, că ai nevoie să strigi?
Da, uneori se întâmplă de parcă explodăm și nu mai știm cum să ne oprim. Începi să strigi și parcă te auzi, dar nu poți să te mai oprești.
Vă pare cunoscută situația?
La ce anume reacționezi așa?
Pot fi mai multe variante:
La tine exact așa strigau în copilărie și tu nu știi cum ar putea fi altfel;Reacțiile copilului îți amintește de părinții tăi;Copiii tăi doresc foarte multă atenție – exact ceea ce nu ai primit tu în copilărie;Copilul plânge, dar ți-e nu ți-a fost permis în copilărie să plângi.Cum puteți face în caz că nu ați ajuns încă la terapie și traumele persistă și tot nu vă puteți opri. Și de fiecare dată vă simțiți mame rele și neajutorate.
Recomandări:
Atunci când simți că începi să te înfurii – Spune cu voce – Eu mă înfurii;Spune cu voce ce nu îți place – Mie nu-mi place comportamentul, mie nu-mi place situația, dar nu tu (copilul) ești rău;Oprește-te și respiră tare adânc de câteva ori, ieși din cameră dacă poți, acceptând emoțiile pe care le simți;Închide ochii pe moment și vezi ce amintire îți vine cu așa emoție, unde ai simțit prima dată o astfel de stare, din propria copilărie cel mai probabil;Cedează în fața propriilor emoții, permite-ți să fii slabă, neajutorată, plângi;Și acum întrebă-te – la cine eu cu adevărat strig sau vreau să strig? Răspunsul poate fi neașteptat. Acceptă și simte cum tensiunea s-a eliberat.Și dacă stările continuă des, adresează-te la specialiști în domeniu. 
