La mulți apare o dilemă, atunci când învață ceva nou: să creadă și să folosească cunoștințele vechi sau pe cele noi?
Controlorului interior îi trebuie instrucțiuni sigure -> în ce Dumnezeu să creadă, la ce ore exacte să se roage, ce se poate de mâncat și ce nu, câte ore pe zi să se antreneze, etc.
De fapt acest control este asupra corectitudinii noastre pentru a fi cei mai buni.
Dorința de a fi corect, naște tensiune în corp. Noi deseori tindem să fim copiii corecți, părinți corecți, angajatori sau angajați corecți.
Când cunoștințele/valorile noi devin “Dumnezeu”, pentru care omul renunță la “Dumnezeul” vechi, aici nu putem vorbi despre dezvoltare, doar despre fanatism, nu putem vorbi despre noi înțelesuri, noi conștientizări.
Oamenii renunță la familii, serviciu, vând tot, pleacă să mediteze ani de zile în munți, sau aderă la secte pentru că au găsit calea “corectă”, nu pentru că au înțeles ceva, nu pentru că s-au regăsit pe sine. Calea “corectă” nu înseamnă calea Vie.
Desigur oamenii aleg să trăiască din cunoștințele noi, doar că ele nu sunt valorile vieții, dar trăind din cunoștințe noi, apare valoarea experienței trăite.
Valoarea nu înseamnă “corect”, dar experiența pe care o ai în urma acestor trăiri.
Oamenii care se transformă odată cu viața, care acceptă cunoștințe noi, trăind experiențe noi se regăsesc în procesul pe nume “viața”. Viața nu poate fi corectă sau ideală, ea poate fi doar vie. 💖
Vă cuprind!
