Deseori primesc întrebări legate despre relația cu părinții de la copii deja trecuți de 18 ani. Ele devin actuale după sărbători, timp în care majoritatea s-au reunit la masă împreună cu toată familia, rudele.
Simțim cu toții iubire față de părinți, însă o bună parte dintre noi, imediat ce ajung să se întâlnească sau să vorbească cu ei pot simți o tensiune în corp, un tremur, o mică sufocare, nod în gât, ceea ce îi face să scurteze din timpul petrecut împreună. Și mai apoi se simt vinovați că au stat/vorbit puțin cu ei.
Ce gânduri/stări ne vorbesc despre faptul că în subconștient încă nu ne-am separat de părinți pentru a simți doar iubire necondiționată fiind deja copii maturi:
Judecăm părinții în continuare, ceea ce ne face să fim mai presus ca ei și nu se mai respectă ierarhia;Agitație când ne gândim la părinți, o frică despre cum se vor descurca fără noi;O luptă obsesivă pentru dreptate și corectitudine. Ceea ce ne face să nu ne permitem să “greșim” și ne autocriticăm;Când noi căutăm în continuare laudele părinților și a celor din jurul nostru;Când simțim în interior că suntem vinovați și parcă datori. Și căutăm ce să mai facem pentru a ne simți ușor și în siguranță; Dorința de a demonstra ceva părinților, ceea ce naște automat senzații de dezamăgiri, că nu ne cred, că nu ne ascultă, că fac cum vor, că nu au grijă de ei, astfel supărările interioare se acumulează în timp și pot provoca certuri mai grave.
Multe alte exemple le discutăm în cursul Inițierea în psihosomatică și aplicăm tehnici pentru a ne separa copilul interior de părinți și a ne bucura în sfârșit de o relație mai armonioasă, simțind o liniște lângă ei – iubire necondiționată.
